liga 4

Jurnal de front #4: Sud-Estul sălbatic

Un pic de timp liber şi tentaţia de a vedea ce se mai întâmplă prin Liga a IV-a a Capitalei m-au adus marţi la runda a doua a grupei A din play-off-ul pentru titlul de campioană. Nu a fost o alegere rea, având şi compania lui Florin Alboiu, pentru că în meciurile de pe arena Romprim nu au lipsit evenimentele inedite.

După ce a antrenat în Algeria, Călin a revenit la Comprest ca jucător

Primul meci al zilei a fost duelul dintre campioana Comprest şi Progresul, echipă aflată la prima prezenţă în play-off. După ratarea promovării în Liga 3, gruparea din Drumul Găzarului şi-a pierdut o mare parte dintre jucători, trei dintre aceştia – Alex Petre, Pluteanu şi Logofătu – ajungând chiar la adversara de marţi.

Progresul - Comprest_0434
Mai mult, tehnicianul care a dus echipa la titlu, Augustin Călin (foto, centru), a lipsit câteva luni din ţară, perioadă în care a antrenat în Algeria. Acolo a reuşit să le salveze de la retrogradare pe mai puţin cunoscutele Entente de Collo şi HB Chelghoum Laïd. Revenit de câteva zile pe meleagurile natale, Călin s-a întors la Comprest doar ca jucător, la fix pentru a încerca să ajute echipa ca să treacă de grupele play-off-ului. Însă partida cu Progresul a durat pentru el doar o repriză, din cauza unei contracturi care l-a scos din teren la pauză

Gigel Coman, din nou la Progresul

Gruparea condusă de pe bancă de Dan Păun a avut şi ea o prezenţă inedită în primul 11, pe experimentatul Gigel Coman (foto, nr.28), care va împlini în toamnă 37 de ani. Retras o perioadă la minifotbal, fostul jucător al Naţionalului a revenit pe terenul de dimensiuni normale la FC Juniorul, prin 2012 – dacă nu mă însel, iar din acest sezon a trecut în barca Progresului. Purtător al banderolei de căpitan, Coman joacă acum la închidere, semn că vârsta nu îl mai ajută să zburde pe benzi ca în tinereţe.

Progresul - Comprest_0446
Din păcate, speranţele sale de a produce surpriza şi de a prinde un loc în semifinale s-au dus pe apa Sâmbetei, după un gest inconştient al unui coechipier.

Galerie foto de la duelul dintre Progresul şi Comprest, contând pentru etapa a doua a grupei A din play-off-ul Ligii 4 Bucureşti

Posted by Ligile Inferioare on Friday, May 29, 2015

O palmă de masa verde, cu KO de K1

Cred că mai erau sub cinci minute de joc, la scorul de 1-1, când Gabriel Ion (foto) comite un fault evident în laterala careului propriu şi centralul Ionuţ Ilie arată spre punctul cu var de la poarta Progresului. Moment cheie, pentru că un gol al Comprestului ar cam fi încheiat povestea meciului.

Progresul - Comprest_0465
Dar nu a mai fost nevoie de penaltyul în cauză pentru ca Progresul să piardă meciul, deoarece arbitrul întâlnirii a avut “tupeul” să se ducă spre jucător şi să îi arate al doilea galben, decizie total neinspirată din cauza a ceea ce a urmat. Brusc, subit şi deodată, jucătorul Progresului s-a întors şi i-a trosnit o palmă peste faţă centralului, care a fost făcut KO, în ciuda fizicul său deloc firav.

Progresul - Comprest_0463
Tribunele au înlemnit, centralul a avut nevoie de ajutorul unui coleg pentru a se ridica, fiind groggy timp de 15-20 de secunde. A urmat roşul de rigoare şi fluierul de final, echivalent cu pierderea meciului de către Progresul ca urmare a gestului necugetat al fotbalistului de la gruparea antrenată de Dan Păun.
Povestea acestui caz va continua, pentru că Ionuţ Ilie a depus plângere penală, după cum puteţi afla de aici.

Progresul - Comprest_0472

Mazilu şi cu Nae au dus Sportul în semifinale

În al doilea meci al zilei am avut ocazia să văd la lucru tandemul Ionuţ Mazilu – Marius Nae din inedita postură de antrenori ai Sportului Studenţesc. Sau ce a mai rămas din familia de echipe care au evoluat sub acelaşi banner: Sportul I, Sportul II şi Sportul III

Termo - Sportul_0485
Trecând peste aceste mici detalii, trebuie spus că actuala echipă a Sportului este alcătuită din generaţia 1994 care a prins câteva meciuri în Liga 2, în partea a doua a sezonului în care a dus la dispariţia echipei mari. Portarul Ispas sau jucătorii de câmp Leafu, Geampalia, Corlan, Chiriţă sunt doar câteva dintre numele din lotul cu care Mazilu şi Nae încearcă promovarea în Liga 3 la finalul acestui sezon. Lor li se alătură “bătrânul” Petruş Ghiţă (1981) şi uneori, din ce am înţeles, chiar şi Marius Nae.

Termo - Sportul_0543
Victoria cu mai bătrânii de la Termo, scor 1-0, prin reuşita lui Corlan din a doua repriză a consemnat calificarea Sportului în semifinale, indiferent de rezultatul ultimei etape. Rămâne de văzut cu cine se va duela mai departe echipa lui Mazilu şi Nae, primul fiind trimis marţi în tribune pentru proteste repetate.

Galerie foto de la duelul dintre Sportul şi Termo, contând pentru etapa a doua a grupei A din play-off-ul Ligii 4 Bucureşti

Posted by Ligile Inferioare on Friday, May 29, 2015

Chitila a trecut de grupe, Progresul şi Săbăreni sunt out

În grupa A, meciul dintre Comprest şi Termo care va avea loc sâmbătă de la ora 15 pe arena Romprim va stabili cine va merge mai departe alături de Sportul pentru a completa careul semifinalistelor.
În partea cealaltă, dubla campioană FC Chitila a confirmat calculele hârtiei şi este deja în semifinale. Două victorii au fost de ajuns pentru elevii lui Petruş Pârvu pentru a-şi asigura locul 1 în grupă, indiferent de ce se va întâmpla în ultima etapă.

Chitila 0057

În schimb, cele două învinse ale Chitilei, Electroaparataj şi Chelsea, se duelează în meci direct, la Clinceni, pentru ultimul loc de semifinale. În caz de egalitate după 90 de minute se va recurge direct la penaltyuri, pentru a se stabili câştigătoarea.